Colegiul Naţional ‘’Nicolae Titulescu’’ a fost primul liceu teoretic mixt din ţară şi a preluat tradiţia Gimnaziului Mixt Pucioasa, care a funcţionat cu rezultate deosebite. Gimnaziul Mixt , înfiinţat cu Ordinul Ministerului Instrucţiunii nr. 64634, din 25 iulie 1925, a fost prima şcoală mixtă de tip secundar din ţară. În vara anului 1925, este prezent la Pucioasa, pentru inaugurarea noii instituţii, ministrul instrucţiunii, dr. C. A. Angelescu, cel care semnase aprobarea înfiinţării gimnaziului.
În 1935, marele diplomat Nicolae Titulescu, a acceptat invitaţia conducerii gimnaziului de a deveni mentorul spiritual al acestuia, astfel încât instituţia a devenit Gimnaziul Mixt Nicolae Titulescu. În septembrie 1935 se inaugurează noul local al gimnaziului ( actualul local al Grădiniţei nr. 1), la acest eveniment participând oficialităţile judeţului şi reprezentanta lui Nicolae Titulescu, Elena Văcărescu. Aceasta a justificat prezenţa ei la Pucioasa: “ Marele şi bunul meu prieten, Nicolae Titulescu, regretă că nu a putut veni aici şi m-a rugat pe mine să-l suplinesc la acest act de cultură”.
În 1944, gimnaziul se transformă în Liceul Teoretic Mixt ‘’Nicolae Titulescu’’ (1944-1948). În anii următori, instituţia s-a supus transformărilor impuse de regimul comunist devenind: Şcoala Medie Tehnică Silvică (1948 -1952) , Şcoala Medie de 10 clase , cu profil teoretic (1952-1955) , Şcoala Medie Mixtă de 11 clase ( 1955-1965), Liceul Real -Umanist (1966-1974), Liceul Industrial Pucioasa (1975-1990). Începând cu anul 1990, şcoala si-a recăpătat statutul , redevenind : Liceul Teoretic Pucioasa ( 1990-1991), respectiv, Liceul Teoretic “Nicolae Titulescu”, din 1991 până în 2007. Incepand cu anul scolar 2007-2008 , prin ordinul MECT 1572/25.07.2007 , liceul se transforma in Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu”.
Unitate reprezentativă a învăţământului dâmboviţean şi, prin unele performanţe , a şcolii româneşti contemporane, liceul nostru a contribuit, la formarea a numeroase generaţii de specialişti : ingineri, medici, profesori, economişti, artişti, cercetători, mulţi dintre ei devenind personalităţi în domeniile lor.
Liceul se mândreşte cu un număr impresionant de personalităţi din toate domeniile: învăţământ universitar din ţară – academician Năstăsescu Constantin-1961, profesorii: Niţă Constantin-1961, Brezeanu Stelian-1960, Popescu Ioan-1963, Bucur Gheorghe-1956, Zegheru Gheorghe-1965, Rucsăndoiu Aurel-1964, Zarea Ştefan-1945, Sârbu Nicolae-1946, Oane Nicolae-1948 Râmbu Ion-1951 Frăţiloiu Gheorghe-1956, Bucur Gheorghe-1956, Oproiu Vasile-1959, Ionescu Longin-1960, Manea Constantin-1960, Şerbănoiu Nicolae-1960, Avram Dorel-1962, Radu Gheorghe-1962, Popa Alexandru-1963, Banu Gheorghe-1964 , Bunea Daniel-1974, Brezeanu Iulian-1975, Manea Nadia-1984,Cârnaru Cătălina-1989 Makrai-Ion Ildiko-1990, Dumitraşcu Monica-1990 , Mastacan Olivian-1995, Cobianu Cosmin-1992 .
învăţământ universitar din străinătate: Diaconescu Radu-1962, Ciobanu Dan-1964, Vlad Viorel-1964, Bobaru Florin-1989, Gheorghiu-Bobaru Irina-1993 .
artă: Clara Vodă şi Anda Onesa - actriţe, Florin Diaconescu prim- tenor al Operei Române din Bucureşti , Doru Mareş-poet, critic de teatru, Alina Mavrodin Vasiliu-solist muzică uşoară, ziarist , Liviu Brezeanu-sculptor.
Colegiul Naţional ‘’Nicolae Titulescu’’ este singura instituţie de factură teoretică din nordul judeţului, care oferă, pentru profilul real, specializările: matematică – informatică, matematică – informatică-intensiv engleză, ştiinţe ale naturii, iar pentru profilul uman, specializările: ştiinţe sociale şi filologie. Această instituţie şcolară atrage , astfel, cei mai mulţi dintre absolvenţii de gimnaziu, care doresc sa urmeze filiera teoretică şi, în acelaşi timp, exercită o influenţă importantă asupra comunităţilor locale din care provin aceşti elevi. Şcoala încurajează colaborarea cu comunitatea locală, instituţii şi organisme educaţionale din ţară şi comunitate şi derulează numeroase proiecte şcolare, locale , naţionale sau internaţionale, ceea ce a determinat creşterea reprezentativităţii sale la nivel judeţean şi naţional şi aduce importante beneficii elevilor, profesorilor şi comunităţii educaţionale lărgite sau locale. Elevii şcolii demonstrează, pe lângă serioase cunoştinţe de cultură generală, abilităţi şi deprinderi artistice, confirmate în concursurile judeţene de teatru, reviste şcolare, muzică, dar şi spirit de echipă, civism şi dorinţă de implicare în tot ceea ce înseamnă viaţa şcolii, a comunităţii şcolare sau a comunităţii, în general.